Producator industria chimica - Investigatii de mediu de nivel I si II

  • Producator industria chimica - Investigatii de mediu de nivel I si II imagine 1
  • Producator industria chimica - Investigatii de mediu de nivel I si II imagine 1

Client: Confidential, Germania

Localizare: Partea de sud a Romaniei

Servicii oferite: evaluare de mediu, investigatii de sol si apa subterana, servicii privind tranzactionari

AUDITECO GES a fost contractata de catre un Client pentru realizarea unor investigatii de mediu de nivel I si II ca parte dintr-un proces due diligence pe amplasamentul din Romania al unui producator din industria pigmentilor anorganici.

Scopul investigatiilor a fost de a identifica aspecte potentiale asociate activitatilor prezente si trecute de pe amplasament si de a evalua, la un nivel preliminar, conditiile de teren prin raportare la activitati de pe amplasament sau din vecinatatea sa care ar fi putut genera un impact asupra calitatii solului si apei subterane.

A fost efectuata o vizita amanuntita a amplasamentului si au fost consultate documente relevante. Provocarile asociate acestui audit au fost generate de complexitatea si particularitatile proceselor tehnologice, cu atentie mai mare asupra reducerii emisiilor atmosferice si epurarii corespunzatoare a apelor uzate tehnologice; evaluarea s-a concentrat, de asemenea, pe identificarea unor posibile obligatii de mediu asociate istoricului si regimului de proprietate ale amplasamentului.

Au fost propuse si agreate investigatii privind calitatea solului si apei subterane (nivel II), iar punctele de investigare au fost localizate selectiv pe toata suprafata amplasamentului. Au fost executate 18 foraje la adancimi maxime de 15 m sub cota terenului, in sistem rotativ uscat. Au fost prelevate probe de sol la adancimi selectate si probe de apa freatica din patru foraje de observatie instalate. Ulterior, planul de analize chimice a luat in considerare contaminanti potentiali asociati activitatilor de pe amplasament si din vecinatatea sa (e.g. hidrocarburi alifatice, metale).

Activitatile de raportare au inclus pregatirea separata a rapoartelor de nivel I si de nivel II, care au inclus concluziile detaliate ale procesului de evaluare si recomandari in sprijinul amplasamentului, pentru:

  • a oferi suport in procesul decizional privind vanzarea amplasamentului,
  • a prevedea posibile riscuri de mediu asociate conditiilor de pe amplasament,
  • a oferi indicatii asupra unor potentiale obligatii de mediu ce ar trebui luate in considerare de catre proprietarul prezent sau viitor al amplasamentului.